Viceprimarul Ruben Lațcău propune reducerea drastică a numărului de directori, comasarea școlilor și relocarea elevilor, într-un plan ambițios de eficientizare a sistemului educațional timișorean
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, declanșează o adevărată revoluție în sistemul educațional al orașului: jumătate dintre directorii de școli urmează să fie concediați, iar sute de elevi vor fi mutați dintr-o clădire în alta, într-o amplă reorganizare a rețelei școlare.
Potrivit edilului, Timișoara are în prezent 61 de directori, un număr considerat exagerat în raport cu eficiența administrativă.
„Vrem să păstrăm doar pe cei performanți. Nu are sens să avem trei directori în același cartier, când un singur manager capabil ar putea coordona eficient toate unitățile școlare din zonă”, a declarat Lațcău.
Reorganizarea vizează și spațiile școlare: elevii Colegiului „Ana Aslan” vor fi relocați temporar, iar la finalul lucrărilor de reabilitare nu se vor întoarce în vechea clădire. Aceasta nu mai corespunde normelor ISU și DSP pentru un Colegiu Național. În locul lor, acolo ar putea învăța elevii claselor I-IV de la Liceul Pedagogic „Carmen Silva”, care astăzi studiază în condiții improprii.
Mai mult, clădirea Liceului Tehnologic de Vest va deveni școală-tampon, iar școli întregi vor fi mutate în lanț. Printre variantele analizate: Liceul Azur, Liceul Auto, Electrotimiș sau Casa Verde.
Viceprimarul invocă eficiența bugetară și o mai bună distribuție a resurselor:
„Fiecare director înseamnă costuri suplimentare – secretară, birou, personal. Dacă punem la comun aceste resurse, putem oferi servicii mai bune și mai ieftine.”
Măsurile anunțate sunt fără precedent și promit să schimbe radical fața învățământului timișorean. Criticile și susținerile nu au întârziat să apară, dar administrația locală pare hotărâtă să meargă până la capăt cu reforma.