Acțiune de amploare, aseară, la deschiderea Festivalului CODRU. Zeci de polițiști, jandarmi, agenți de la BCCO și polițiști locali au verificat petrecăreții veniți să se distreze.
Mulți dintre aceștia au fost depistați fie drogați, fie cu substanțe stupefiante asupra lor.
https://www.mbanews.ro/vestul-tarii-sub-cod-portocaliu-de-canicula/
Un tânăr de 28 de ani a fost prins de polițiștii de la prevenție din cadru IPJ Timiș, în timp ce încerca să strecoare în pachetul de țigări, un joint de canabis. Tanarul a susținut ca a găsit pachetul pe jos și l-a bagat în rucsac fără să știe ce e în interior. Acesta a fost reținut și dus la spital pentru recoltări biologice.
“Ieri, 25 august a.c., pe raza localității Ghiroda, s-a desfășurat prima zi a festivalului Codru, unde polițiștii timișoreni au acționat pentru preîntâmpinarea oricărui eveniment negativ.
Astfel, au fost constatate patru infracțiuni privind conducerea unui autoturism sub influența substanțelor psihoactive și *3* infracțiuni de deținere de droguri de risc conform Legii 143/2000.
Totodată, pentru conducerea unui autoturism sub inflența băuturilor alcoolice au fost reținute 3 permise de conducere.
De asemenea, la festivalul Codru au fost prezenţi şi poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timișoara, în urma activităţilor desfaşurate fiind constatate cinci infracțiuni de deținere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu (6 timbre LSD, 9 capsule susceptibile a conține substanțe stupefiante, 1 comprimat XTC, 1 gram de amfetamină, 3 grame de cannabis, 2 țigarete cu cannabis și un grinder), conform Legii nr. 143/2000.”transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Polițiștii continuă acțiunile de acest gen.