Pe bulevardul Liviu Rebreanu din Timișoara continuă lucrările de așternerea asfaltului. Deoarece este una dintre cele mai circulate artere din oraș intervențiile sunt realizate etapizat de Societatea Drumuri Municipale, pentru a evita pe cât posibil blocajele în trafic.
Până în prezent, echipele au finalizat reparațiile pe sensul de mers dintre strada Drubeta și Calea Martirilor, spre Spitalul Județean. De asemenea, au fost refăcute trotuarele pe ambele sensuri, pe o lungime de circa 1,5 kilometri, între sensul giratoriu AEM și bulevardul Sudului, lucrările fiind sincronizate cu cele la rețelele de utilități pentru a nu se interveni din nou mai târziu.
În perioada următoare, șantierul se mută în zona intersecției dintre bulevardul Liviu Rebreanu și strada Drubeta, pe direcția spre strada Independenței, dar și pe strada Independenței, pe tronsonul dintre bulevard programul și strada Memorandului.
Din acest motiv, traficul rutier va fi închis pe aceste segmente începând cu 23 iulie până în 1 august, timp în care se va turna asfalt nou și se vor aduce la cotă capacele de canal.
După finalizarea acestor lucrări, șantierul de modernizare va continua în intersecția dintre Calea Martirilor și strada Arieș, urmând ca echipele să intervină apoi chiar pe strada Arieș.










