O tragedie s-a petrecut în noaptea trecută, în jurul orei 02:50, pe strada Martir Herman Sporer din Timișoara, unde un incendiu violent a cuprins o autoutilitară dezafectată, folosită drept adăpost, dar și o hală de depozitare din apropiere, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați.
Alarma a fost dată de vecinii din zonă, care au observat fum dens ieșind din vehicul și au apelat imediat serviciile de urgență. La fața locului au intervenit de urgență pompierii, cu două autospeciale de stingere, precum și un echipaj SMURD cu medic.
Flăcările au fost lichidate după o intervenție rapidă, însă descoperirea făcută de salvatori a fost una tragică. În interiorul autoutilitarei a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat.
Primele informații indică faptul că victima, un om al străzii, locuia în vehiculul respectiv, care ar fi aparținut unei firme aflate în insolvență. Autoutilitara fusese transformată improvizat în locuință.
,,La data de 3 mai 2026, în jurul orei 02:50, polițiștii au fost sesizați cu privire la izbucnirea unui incendiu la o autoutilitară aflată pe strada Martir Herman Sporer din municipiul Timișoara. Totodată, incendiul s-a extins și la anexele unei societăți comerciale din apropiere, fiind înregistrate pagube materiale.
La fața locului au intervenit echipaje de poliție și pompieri din cadrul ISU Timiș, care au lichidat incendiul, iar în interiorul autoutilitarei a fost identificată o persoană carbonizată, a cărei identitate urmează a fi stabilită.
Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și luării măsurilor legale ce se impun”, transmite IPJ Timiș.
Polițiștii sosiți la fața locului au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Incendiul a pornit de la un scurtcircuit electric la un cablu electric neizolat corespunzător.










