Incident stupid pe o stradă din Timișoara. O femeie, medic stomatolog, rănită după ce o creangă i-a căzut în cap în timpul toaletării copacilor. Video

1 Min Read
O femeie, medic stomatolog, lovită de o creangă la Timișoara

Operațiunea de toaletare a copacilor din Timișoara s-a transformat într-un incident grav, după ce o femeie a fost rănită și transportată de urgență la spital.

O banală operațiune de toaletare a copacilor din Timișoara s-a transformat într-un incident grav, luni dimineață, în zona Soarelui.

Echipele de intervenție ale primăriei lucrau la tăierea ramurilor de pe străzile Uranus și Martir Istvan Andrei, când o doctoriță care mergea spre cabinetul său stomatologic a fost lovită în cap de o creangă desprinsă. Incidentul s-a petrecut în timp ce femeia trecea pe sub arborii curățați.

Rănită și dezorientată, doctorița a reușit să sune la 112. O ambulanță a ajuns rapid la fața locului, iar echipajul medical i-a acordat primul ajutor. Victima a fost transportată ulterior la Spitalul Județean din apropiere, unde a fost evaluată și tratată pentru leziunile suferite.

Polițiștii au intervenit de urgență și au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor de securitate în muncă, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs acest incident.


Niciun comentariu

Lasă un răspuns