Două autoutilitare pline cu lemne au fost oprite de polițiștii din Sânandrei. Un bărbat s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei după ce s-a descoperit că transporta material lemnos cu aviz expirat și de altă esență decât cea declarată
Polițiștii Secției 3 Rurale Sânandrei au depistat, într-o parcare din localitatea Orțișoara, două autoutilitare încărcate cu material lemnos.
În urma verificărilor, s-a constatat că una dintre autoutilitare deținea un aviz de însoțire a materialului lemnos, însă acesta era expirat. În cazul celei de-a doua autoutilitare, polițiștii au descoperit că lemnul transportat nu corespundea cu fotografia încărcăturii din aplicația specifică transportului de material lemnos, fiind vorba despre lemne de altă esență decât cea declarată.
Șoferul, un bărbat de 50 de ani, a fost sancționat contravențional cu 10.000 de lei, conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Reprezentanții Ocolului Silvic Pesac au procedat la cubarea și inventarierea tehnică a materialului lemnos, rezultând o cantitate totală de 4,645 metri cubi de lemn de foc, 2,325 m³ de fag și 2,320 m³ de cer.
Întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată și lăsată în custodia Ocolului Silvic Pesac. Polițiștii continuă acțiunile de control pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori și a transportului neautorizat de material lemnos.