Un bărbat din Timiș a fost prins beat și fără permis la volanul unei mașini. Polițiștii l-au reținut

1 Min Read

Bărbatul prins beat la volan a fost testat de polițiști și dus la spital pentru prelevarea probelor biologice înainte de a fi reținut

Polițiștii orașului Recaș s-au deplasat în localitatea Petrovaselo, unde, pe marginea părții carosabile a străzii Principale, au identificat un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 45 de ani. Acesta a fost reținut de polițiștii din Recaș după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului și fără permis. Testul etilotest a indicat 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„La data de 16 ianuarie 2026, în jurul orei 15:20, polițiștii orașului Recaș s-au deplasat în localitatea Petrovaselo, unde, pe marginea părții carosabile a străzii Principale, au identificat un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 45 de ani. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice”, transmite IPJ Timiș.

Acesta a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice și ulterior introdus în arestul poliției, fiind cercetat pentru infracțiunile de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Înscrierile pentru artiști stradali sunt deschise! Casa de Cultură lansează prima sesiune de audiții

Niciun comentariu

Lasă un răspuns