Un nou scandal politic în Timiș. De la ce s-au aprins de data aceasta PNL și USR

5 Min Read

De la parteneriate politice la acuzații de fapte penale și atacuri personale. Schimb dur de replici între Sorin Șipoș (USR) și Alin Popoviciu (PNL)

Disputa politică dintre USR și PNL Timiș a reizbucnit joi dimineață, după ce senatorul USR de Timiș, Sorin Șipoș, a lansat un atac direct la adresa vicepreședintelui CJ Timiș, Alin Popoviciu. În replică, acesta a răspuns acuzându-i pe useriști de „politică de fațadă” și „atacuri personale”.

„Îți vine să te întrebi: ce blestem pe un oraș ca Timișoara, profund liberal, ca PNL local să fie condus de un om ca Alin Popoviciu?”, a declarat Șipoș. El a susținut că Popoviciu a cerut conducerea unor societăți municipale „ai căror directori se numesc prin concurs, potrivit legii”. „Doar să spui așa ceva este un indiciu că ai intenția să comiți o faptă penală. Propunerii dlui Popoviciu trebuie să-i răspundă procurorii, nu USR”, a scris Sorin Șipoș pe o rețea de socializare.

Acesta a amintit și de istoricul politic al lui Popoviciu, pe care l-a criticat dur.

„Cariera dlui Popoviciu este formată din astfel de isprăvi publice. În Parlament, pe unde a trecut câteva mandate, a rămas celebru cu inițiativa de a organiza un concurs Miss Parlament. Timișorenii îl cunosc probabil de la o Rugă recentă unde Viorica din Clejani îi cânta muzică populară cu versuri erotice, pe care nu pot să le reproduc”, a completat senatorul.

Șipoș a comparat stilurile de leadership din interiorul PNL, spunând că Ilie Bolojan este un exemplu de integritate și seriozitate, un lider cu care „este onorant să colaborezi”, în timp ce Alin Popoviciu reprezintă, în opinia sa, un contrast total față de acest model.

Replica acidă a liberalului nu a întârziat să apară

Popoviciu a subliniat că „nu conduc organizația locală a PNL Timișoara”, fiind doar secretar general al PNL Timiș, și a respins acuzațiile.

„Nu am propus și nu voi propune vreodată ceva ilegal. Nu fac politică pe la colțuri, dimpotrivă, totul trebuie să fie transparent și conform legii”, a spus Popoviciu.

El a acuzat USR că „așteaptă orice prilej pentru a răspunde prin atacuri la persoană sau readucând în discuție subiecte de scandal de pe vremea când USR nici măcar nu exista ca formațiune politică”. Totodată, Popoviciu a vorbit despre „logica simplă” a useriștilor.

„Dacă nu ești cu ei, vor să te distrugă! Așa cum au făcut cu Elena Lasconi sau chiar cu propriul lor fondator, actualul Președinte al României, Nicușor Dan, pe care l-au ‘mazilit’ și de care s-au debarasat, iar apoi, când era pe cale să câștige alegerile, l-au susținut din nou. Caractere, nu glumă”, a completat liberalul.

Acesta a criticat modul în care USR ar conduce societățile subordonate Primăriei.

„Directorii generali, adjuncții și consiliile de administrație sunt controlați aproape exclusiv de membri USR, desigur, ‘aleși’ prin concursuri. Coincidență? Sau doar modul lor de a înțelege administrația? Rezultatele le simt timișorenii zi de zi”, spune Popoviciu.

În final, Popoviciu a spus că adevărata problemă este lipsa rezultatelor concrete în Timișoara.

„Timișoara are nevoie de proiecte concrete și de colaborare, nu de atacuri personale. (…) Și totuși, ce am făcut atât de grav? Cu ce am deranjat atât de tare? Am cerut doar ca trei obiective simbol ale Timișoarei să fie reabilitate, chiar și printr-un parteneriat cu Consiliul Județean, dacă Primăria nu are resurse”, a punctat vicepreședintele CJT.

Popoviciu și-a încheiat declarația acuzând USR că face doar „politică de fațadă”, susținând că Timișoara are nevoie de lideri care iau decizii și construiesc, nu de „scandalagii”. El a adăugat că aceasta este direcția pe care el și colegii săi liberali o vor urma în continuare, indiferent dacă acest lucru le convine sau nu useriștilor.

Citește: Vicepreședintele CJ Timiș, Alin Popoviciu, lovește din nou. Ce solicită de această dată administrației Fritz?

Niciun comentariu

Lasă un răspuns