Un pod vechi de peste 40 de ani din Timișoara intră în reabilitare. A fost semnat contractul de execuție

2 Min Read

Podul Iuliu Maniu, din apropierea fostei Fabrici de Țigarete, va fi reabilitat pentru prima dată de la inaugurare

Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru reabilitarea Podului Iuliu Maniu, cunoscut și ca Podul Muncii, care asigură legătura directă între Gara de Nord și Calea Șagului. Proiectul, anunțat de aproape un an de municipalitate, urmărește refacerea completă a unei structuri aflate într-o stare avansată de degradare, construită în anii ’70.

Intervențiile prevăd consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii cu una mixtă oțel–beton, păstrându-se două benzi pe sens, fiecare lată de 3,50 metri. Proiectul include lărgirea trotuarelor la 1,75 metri, amenajarea de piste pentru biciclete, reabilitarea rampelor de acces și refacerea scărilor cu elemente metalice. Podul va beneficia și de iluminat arhitectural modern, lucrări de consolidare a malului Canalului Bega și plantarea de arbori. După finalizarea șantierului, pe pod va fi reintrodusă circulația troleibuzelor.

„Este primul șantier nou al anului viitor și o investiție pe care o pregătim de mult timp. Podul de la fosta Fabrică de Țigări, construit în anii ’70, este într-o stare avansată de degradare și avea nevoie urgentă de această investiție pentru a răspunde cerințelor actuale de trafic și siguranță. Mă bucur că am reușit să atragem fonduri europene consistente pentru această lucrare și că putem moderniza una dintre cele mai importante legături dintre Gara de Nord și Calea Șagului”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Contractul a fost atribuit companiei TEHNODOMUS, care va începe primele intervenții în ianuarie-februarie 2026, în funcție de condițiile meteo.

Investiția totală se apropie de 10 milioane de euro, dintre care aproximativ 7,4 milioane provin din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional Vest 2021–2027. Lucrările propriu-zise, evaluate la circa 8 milioane de euro cu TVA, au termen de finalizare în februarie 2027.

Citește: Noi restricții de circulație în Timișoara, începând de săptămâna viitoare. Vezi zonele afectate

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns