Uniforme și inimi mari. Colindătorii din Garnizoana Timișoara aduc speranță și zâmbete micilor pacienți ai Spitalului „Louis Țurcanu”

2 Min Read

Concertul caritabil adună militari și funcționari publici pe scenă pentru a sprijini dotarea cu mobilier nemedical a noului corp de clădire al Spitalului de Copii

Timișoara găzduiește luni, 15 decembrie,  cea de-a II-a ediție a Concertului Caritabil „Colindătorii Garnizoanei Timișoara”, un eveniment devenit tradiție în perioada sărbătorilor de iarnă. Peste 100 de militari și funcționari publici cu statut special vor urca pe scenă pentru a aduce bucurie micilor pacienți ai Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” și pentru a strânge fonduri destinate dotării cu mobilier nemedical a noului corp de clădire al spitalului.

„În fiecare salon care urmează să prindă viață, în fiecare pat sau scaun pe care îl oferim, se ascunde speranța unui copil și liniștea unui părinte”, a subliniat dr. Mihai Gafencu, managerul spitalului.

Deși poate părea mai puțin esențial decât aparatura medicală, mobilierul nemedical contribuie esențial la crearea unui mediu sigur și prietenos pentru copii, iar două secții au fost deja dotate, alte șase urmând să fie amenajate cu ajutorul donațiilor.

Concertul va începe la ora 18:00 la Sala Mozart, Iulius Congress Hall și va continua de la ora 20:00 în Piața Victoriei, pe scena Târgului de Crăciun. Corurile militarilor și invitații speciali, conduși de căpitanul Valentin Balan, vor transmite emoție și solidaritate prin fiecare colind interpretat.

Accesul la eveniment este liber, iar cei care doresc să contribuie pot dona direct la fața locului, prin contul bancar RO72 BTRL RONC RT06 5326 9402 deschis la Banca Transilvania pentru Federația CEAS. Organizațiile implicate, printre care Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș, ISU „Banat”, Brigada 18 ISR „Decebal” și Penitenciarul Timișoara, demonstrează că solidaritatea poate transcende uniforma și instituția.

Căpitanul Cosmin Ciofu, comandantul Garnizoanei Timișoara, a punctat „faptul că evenimentul este dedicat copiilor crește și mai mult responsabilitatea și satisfacția noastră. În spatele uniformei se află un suflet mărinimos”.

Moș Crăciun coboară din sanie și se plimbă cu tramvaiul prin Timișoara!

Niciun comentariu

Lasă un răspuns