Percheziții de amploare în 14 județe din țara noastră. Anchetatorii au destructurat o rețea specializată în contrabandă, cu ramificații internaționale
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au descins, în această dimineață la 79 de adrese.
Perchezițiile au loc în județele Arad, Suceava, Dolj, Călărași, Sibiu, Iași, Teleorman, Mehedinți, Timiș, Braşov, Covasna, Argeş, Ilfov, Constanţa și în municipiul București. Percheziții ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale organizate autohtone, dar cu ramificaţii transfrontaliere în Cehia, Bulgaria și Ucraina. Grupurile sunt constituite în scopul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă cu ţigarete, produse accizabile (tutun), materiale explozive (pirotehnice) şi spălare a banilor.
Cercetările efectuate au arătat că, în perioada 2022 – 2024, membrii celor două grupuri infracționale ar fi procurat bunurile accizabile din afara României. Acestea le-ar fi introdus fraudulos în țară (cu complicitatea sau susținerea unor funcționari), transportat și depozitat, în scopul valorificării pe piața neagră.
Pe parcursul administrării probatoriului, au fost indisponibilizate 38.019.640 de ţigarete (dintre care peste 24.000.000 pe parcursul a 12 acțiuni de prindere în flagrant delict). Au fost indisponibilizate 64 de tone de tutun pentru fumat și 8,3 tone de materiale pirotehnice. Au mai fost desfiinţate 3 fabrici clandestine de ţigarete de contrabandă, două aflate pe teritoriul României şi una în Cehia.
Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin activitatea infracţională a celor două grupuri este de 12.740.000 de euro.
Sunt puse în executare peste 50 de mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate, dintre care patru sunt funcționari, audierile fiind realizate la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara.
Una dintre locațiile unde au descins anchetatorii este firma ,,Regelui Artificiilor”din România, Dan Pintilie, din Săcălaz.
Nu e prima dată când milionarul este vizat de polițiști. În 2022, Dan Pintilie a fost ridicat de mascați, alături de fratele său. Toate acestea în urma unui flagrant într-un dosar de evaziune fiscală și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni. Dan Pintilie, a fost acuzat că ar fi creat la nivel național, un circuit fictiv de livrare articole pirotehnice. Circuit scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat.
UPDATE Audieri maraton, întreaga noapte la sediul DIICOT Timișoara. Procurorii au dispus reținerea pentru 24 de ore, pe numele a 11 suspecții în acest dosar. Printre aceștia se afla doi inspectori antifrauda și un polițist din cadrul IPJ Arad. Aceștia urmează să fie duși în fața magistraților Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cazul altor trei suspecți, printre ei și un comisar din cadrul Poliției de Frontieră Călărași, procurorii DIICOT au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
