Băut și fără permis, un tânăr a fugit de poliție și s-a izbit cu mașina de un cap de pod, lângă Lugoj

Crina Răducan, editor Pagina de Timiș
Crina Răducan
Crina Răducan este editor al publicației Pagina de Timiș, responsabilă de coordonarea conținutului editorial și de verificarea informațiilor publicate. Activitatea sa se concentrează pe actualitate locală,...
- Editor
3 Min Read
Sursă foto: Infolugoj.ro

Urmărire în miez de noapte pe străzile din Lugoj. Șoferul avea o alcoolemie ridicată și nu deținea permis de conducere

O urmărire în trafic pornită pe o stradă din Lugoj s-a terminat cu un accident violent într-o localitate din apropiere. La volan se afla un tânăr de 28 de ani, băut și fără permis, care a încercat să scape de polițiști, dar a pierdut controlul mașinii și s-a izbit de un cap de pod.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de 4 martie, în jurul orei 00:46. Polițiștii din Lugoj, aflați în patrulare pe strada Bocșei, au încercat să oprească un autoturism pentru un control de rutină.

Șoferul a ignorat însă semnalele oamenilor legii și și-a continuat drumul, iar polițiștii au pornit imediat în urmărirea lui.

Cursa s-a încheiat în localitatea Victor Vlad Delamarina, unde tânărul a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un cap de pod. În urma impactului, acesta a fost rănit.

„La data de 4 martie 2025, în jurul orei 00:46, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Lugoj au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism pe strada Bocșei din municipiul Lugoj. Conducătorul auto nu a oprit la semnalele polițiștilor, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia. În localitatea Victor Vlad Delamarina, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, iar medicii i-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Citește și: Teroare sub o mască chirurgicală. Un tânăr din Hunedoara a fost lovit cu toporul în timp ce mergea spre casă

Verificările făcute de polițiști au arătat că tânărul, în vârstă de 28 de ani, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Mai mult, testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis, conducerea sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

După accident, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul poliției.

Citește și:

Momente de groază pentru o femeie din Timiș. Bătută și jefuită chiar în propria casă. VIDEO

Captură DIICOT pe Autostrada A1. Doi bărbați arestați după ce au fost prinși cu peste un kilogram de canabis

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Crina Răducan este editor al publicației Pagina de Timiș, responsabilă de coordonarea conținutului editorial și de verificarea informațiilor publicate. Activitatea sa se concentrează pe actualitate locală, administrație și evenimente de interes public din județul Timiș.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns