Șoferul de 26 de ani, cu permisul suspendat, a pus pe jar poliția din Timișoara, lovind o autospecială și provocând un accident înainte de a fi prins.
Noaptea trecută, străzile din Timișoara au fost scena unei urmăriri spectaculoase, după ce un șofer de 26 de ani a refuzat să oprească la semnalul poliției. Incidentul a început pe Calea Aradului, când tânărul a ignorat ordinele agenților și a accelerat, forțând echipajele să ceară sprijin suplimentar.
Fuga acestuia s-a transformat într-un pericol public. pe strada Amurgului, a acroșat o autospecială a Serviciului Rutier, dar nici măcar acest impact nu l-a oprit. Abia pe Calea Sever Bocu, după ce a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un scuar ce separa sensurile de mers, polițiștii au reușit să-l imobilizeze.
La data de 21.03.2025, în jurul orei 03:30, polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au efectuat semnal de oprire unui autovehicul care circula pe calea Aradului din Timișoara, însă acesta nu s-a conformat semnalului și a continuat deplasare, motiv pentru care au fost solicitate în sprijin echipajele disponibile din Timișoara.
S-a reușit interceptarea pe Calea Sever Bocu, dar fără a opri, iar pe strada Amurgului ar fi acroșat în partea din spate o autospecială din cadrul Serviciului Rutier, care venise în sprijin.
Din nou și-a continuat deplasarea înspre Calea Sever Bocu, unde ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un scuar ce separa sensurile de mers.
Tânărul, în vârstă de 26 de ani, a fost imobilizat și condus la sediul poliției, iar în urma verificărilor în bazele de date s-a stabilit că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat, a declarat IPJ Timiș
Verificările au scos la iveală motivul disperării sale: avea permisul suspendat. Acum, tânărul se află la sediul poliției pentru audieri, iar pe numele său a fost deschis un dosar penal.