Acțiune de amploare a Poliției pe autostrada Deva–Nădlac. Controale pentru siguranța rutieră, migrație ilegală și transporturi
Polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva–Nădlac, împreună cu mai multe structuri partenere, au desfășurat la data de 29 septembrie a.c. o amplă acțiune de control pe tronsonul de autostradă din vestul țării. Operațiunea a fost sprijinită de Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier, Registrul Auto Român, Garda Națională de Mediu și Direcția Regională Vamală.
În urma verificărilor au fost aplicate 365 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 184.200 de lei. Totodată, polițiștii au reținut 10 permise de conducere, au retras 11 certificate de înmatriculare și au constatat două infracțiuni rutiere.
Scopul acțiunii a fost prevenirea migrației ilegale, reducerea riscului de accidente și impunerea respectării legislației rutiere. „Astfel de activități au caracter permanent și se desfășoară periodic, pentru prevenirea oricăror evenimente care ar putea perturba ordinea și liniștea publică, dar și pentru conștientizarea șoferilor cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea legislației rutiere”, transmit reprezentanții Poliției.
Autostrada A1 Deva–Nădlac este una dintre cele mai tranzitate artere rutiere din România, făcând legătura directă cu frontiera de vest a țării. Din acest motiv, reprezintă un punct strategic atât pentru siguranța rutieră, cât și pentru combaterea migrației ilegale și a altor activități transfrontaliere.
