Au fost luate măsuri speciale pentru copilul de 13 ani și arest preventiv pentru minorii de 15 ani
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au oferit luni, 26 ianuarie, noi detalii oficiale privind cazul cunoscut drept „Crima de la Cenei”, petrecut în data de 19 ianuarie, când un minor a fost omorât și profanat.
Potrivit DGASPC, instituția a preluat cazul pe 21 ianuarie, în urma sesizării Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș – Serviciul Investigații Criminale. Reprezentanții direcției au participat la toate audierile minorilor implicați, inclusiv la cea a unui alt minor suspectat de distribuirea de substanțe interzise.
Conform legislației române, minorul de 13 ani nu răspunde penal. În acest sens, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a precizat că, în baza art. 113 alin. 1 Cod penal, copilul nu poate dobândi calitatea de suspect sau inculpat, legea prezumând în mod absolut lipsa discernământului. Ca urmare, nu au putut fi dispuse măsuri preventive și nici efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, întrucât Codul de procedură penală condiționează această măsură de existența calității de suspect sau inculpat.
Supraveghere specializată în familie, conform Legii 272/2004
Totuși, în data de 22 ianuarie, Parchetul a sesizat DGASPC Timiș pentru a lua măsurile legale prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind protecția drepturilor copilului. În urma acestei sesizări, Comisia pentru Protecția Copilului Timiș a emis hotărârea nr. 29/22.01.2026, prin care a fost instituită măsura supravegherii specializate față de minorul de 13 ani, conform art. 59 lit. c din lege.
„Cu toate acestea, în cursul zilei de 22.01.2026, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a sesizat cu privire la această situație D.G.A.S.P.C. Timiș în vederea luării măsurilor legale stipulate în Legea nr. 272/2004, aceste măsuri fiind de competența exclusivă a direcției de asistență socială și protecția copilului.
Conform art. 84 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, pentru copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal, la propunerea direcției generale de asistență socială şi protecție copilului în a cărei unitate administrativ-teritorială se află copilul, se va lua una dintre măsurile prevăzute la art. 59 lit. a) – plasamentul şi c) – supravegherea specializată.
Astfel, prin hotărârea nr. 29/22.01.2026 emisă de Comisia pentru Protecția Copilului Timiș din cadrul Consiliului Județean Timiș a fost instituită măsura supravegherii specializate față de acest minor, măsură prevăzută de art. 59 lit. c din Legea nr. 272/2004”, se arată în comunicatul celor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Psihologul DGASPC, Larisa Giuris, a precizat că familia copilului a colaborat constant cu autoritățile, iar legătura cu minorul și părinții a fost menținută pe tot parcursul evaluărilor.
„Evaluarea psihologică oferă un tablou al funcționării emoționale și comportamentale, iar cea medicală urmează separat. Sunt proceduri adaptate fiecărui caz în parte”, a explicat aceasta.
Totodată, psihologul a subliniat diferența dintre consiliere și psihoterapie. Consilierea poate fi aplicată imediat, în situații de criză, în timp ce psihoterapia este un proces de durată, care presupune implicarea familiei ca suport în reabilitare.
Copilul, internat într-o unitate medicală
În prezent, copilul se află într-o unitate medicală pentru evaluări de specialitate. Decizia privind reintegrarea în familie sau plasamentul într-un centru rezidențial va fi luată pe baza rezultatelor acestora. Reprezentanții DGASPC au precizat că, în lipsa cooperării familiei, s-ar fi putut lua în considerare instituționalizarea.
În ceea ce îi privește pe ceilalți doi minori, ambii în vârstă de 15 ani, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a anunțat că, joi, 22 ianuarie, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a acestora, după ce fuseseră reținuți de procurorul de caz. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor aspectelor legate de infracțiunile săvârșite, cu obiectivul finalizării cauzei cu celeritate.
Referitor la un alt incident din decembrie 2025, apărut recent în presă, în care cei doi minori de 15 ani ar fi fost implicați într-un conflict cu un tânăr de 18 ani, DGASPC Timiș a precizat că instituția nu a primit nicio sesizare oficială la acel moment.
VIDEO | Tensiune în fața primăriei unei comune din Timiș. Europarlamentarul, acuzat de oportunism