TIMIȘ. Panică la Spitalul Orășenesc din Sânnicolau Mare după ce un șobolan a căzut din tavan pe secția de chirurgie. Personalul medical a fugit speriat, iar un pacient a intervenit și a ucis rozătoarea. Conducerea spitalului susține că este un incident izolat
Vinerea trecută, pe holurile secției de chirurgie a Spitalului Orășenesc din Sânnicolau Mare, a avut loc un incident care a stârnit panică și reacții puternice. Un șobolan a căzut din tavanul de rigips printr-o gură de vizitare, provocând haos în rândul personalului medical. Asistentele aflate în zonă au început să țipe și s-au ascuns în cabinete, în timp ce un pacient a filmat întreaga scenă cu telefonul.
CITEȘTE ȘI: Scandal între două clanuri de Rromi, la Timișoara. 10 suspecți reținuți după o noapte de audieri
În imagini, șobolanul poate fi văzut stând nemișcat lângă una dintre ușile secției, în timp ce asistentele se aud alergând și țipând de groază. Un alt pacient a intervenit și a ucis rozătoarea lovind-o cu o sticlă de dezinfectant. În cele din urmă, șoferul unei ambulanțe, care aștepta afară, a intrat în clădire, a luat o mătură și un făraș, și a aruncat șobolanul la gunoi.
Conducerea spitalului a recunoscut incidentul, dar a subliniat că este un caz izolat. Claudia Luca, managerul spitalului, a explicat că șobolanul ar fi venit probabil de pe câmpurile din zonă, care înconjoară clădirea spitalului. Aceasta a declarat că spitalul efectuează în mod regulat deratizări și dezinsecții, iar capcanele pentru rozătoare sunt plasate constant în zonele de vizitare ale clădirii.
„Mi s-a adus la cunoștință de către colegii mei de acest mic incident. Este un incident izolat la nivelul spitalului. Acest animăluț, povestindu-mi colegii care erau pe hol în acel moment, a căzut din tavanul clădirii unde există uși de vizitare. În acele locuri sunt puse permanent capcane pentru șobolani și hrană pentru ei,” a declarat Claudia Luca pentru paginadetimis.ro.