Video. Tineri gălăgioși amendați, șoferul prins băut la volan, la Timișoara

1 Min Read

Apelurile repetate ale unor timișoreni deranjați de zgomotul provocat de un grup de tineri în fața casinoului de la Continental au determinat intervenția rapidă a poliției și jandarmilor în centrul orașului.

Forțele de ordine au descoperit patru tineri care vorbeau tare, râdeau zgomotos și ascultau muzică la un volum ridicat, provenind din boxele unei mașini cu geamurile deschise. Polițiștii au trecut la legitimarea acestora.

După verificarea actelor, agenții le-au permis tinerilor să plece, dar nu înainte de a le aplica o amendă pentru tulburarea liniștii publice. Cei patru s-au urcat în mașină și au plecat, însă, la scurt timp, polițiștii au decis să oprească din nou autoturismul pentru a-l testa pe șofer. Astfel, au constatat că acesta se afla sub influența alcoolului.

Șoferul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor de sânge și s-a întocmit dosar penal, având o alcoolemie de 0,43 la mie.


Du-te înapoi

Mesajul tău a fost trimis

Avertizare
Avertizare
Avertizare
Avertizare

Avertizare.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns