VIDEO. Lucrările pentru viitorul Institut Regional Oncologic avansează. A început demolarea uneia dintre clădirile de pe Calea Torontalului

3 Min Read

A fost demarată faza I a investiției la viitorul Institut Regional Oncologic, prin demolarea vechii clădiri destinate spitalului

Lucrările pentru viitorul Institut Regional Oncologic din Timișoara intră într-o nouă fază. A început demolarea primei clădiri din zona Torontalului, o construcție abandonată de ani de zile, care nu mai corespundea standardelor tehnice actuale. Clădirea va fi complet refăcută pentru a face loc unei infrastructuri medicale moderne.

Este un moment simbolic și esențial pentru proiectul evaluat la 250 de milioane de euro. Amplasamentul a fost predat oficial către constructor în luna aprilie, iar de atunci, s-au efectuat lucrări de pregătire.

Între timp, constructorul a început etapa proiectării tehnice detaliate, aflată în fază finală. Demolarea ar urma să fie gata în următoarele 3-4 luni, după care va începe construcție propriu-zisă.

Zeci de ani, județul nostru a contribuit prin banii trimiși la București la investiții realizate în alte zone: la Iași, Constanța, Cluj sau Bihor. Timișul este al doilea motor economic al României, după capitală. A venit vremea ca și Timișul să primească investițiile pe care le merită. Cei care nu sunt în stare să susțină astfel de proiecte pentru județ, ar putea măcar să tacă”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Proiect major pentru sănătatea publică din vestul României și nu numai

Institutul Regional Oncologic din Timișoara este una dintre cele mai importante investiții medicale din România, răspunzând unei nevoi stringente în zona de vest a țării, unde lipsa unui centru specializat a afectat ani la rând pacienții oncologici.

Viitorul institut va avea o capacitate de 250 de paturi și va oferi servicii medicale complexe: de la diagnosticare rapidă și tratamente personalizate, la recuperare și monitorizare.

Până în prezent, prima etapă – igienizarea și curățarea terenului – a fost finalizată. Construcția propriu-zisă ar urma să înceapă la începutul anului viitor, cu un termen de execuție de 34 de luni.

Această prezentare necesită JavaScript.

Finanțarea este asigurată în principal prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  Autoritățile iau în calcul și surse alternative, precum Banca Europeană de Investiții, în contextul în care PNRR nu va fi extins după 2026.

Dacă termenele sunt respectate, Institutul Regional Oncologic din Timișoara ar putea deveni operațional în 2029, un pas esențial spre modernizarea reală a sistemului de sănătate din România.

Citește: Microbuze în locul pasarelei. Primăria Timișoara introduce linia 5B pentru a lega cartierul Blașcovici de Gara de Nord

Niciun comentariu

Lasă un răspuns