Controale fulger pe șoselele din Timiș. Amenzi de aproape 42.000 de lei și permise reținute pentru viteză
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Timiș, împreună cu cei de la Biroul Rutier Timișoara și Biroul Rutier Lugoj, au desfășurat o amplă acțiune pentru combaterea încălcărilor regimului legal de viteză. Acțiunile au fost realizate în baza planului de acțiune ROADPOL – Safety Days.
În urma controalelor, oamenii legii au aplicat 158 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 41.987,5 lei. Dintre acestea, 114 sancțiuni au vizat depășirea vitezei legale. 44 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri rutiere. Totodată, polițiștii au reținut două permise de conducere. Unul a fost reținut pentru depășirea limitei de viteză, iar altul pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare. De asemenea, au fost efectuate 48 de testări cu aparatul etilotest și trei testări cu aparatul drugtest.
Reprezentanții IPJ Timiș transmit că astfel de acțiuni vor continua. Scopul acestora este creșterea gradului de siguranță rutieră și reducerea riscului de producere a accidentelor pe drumurile din județ.
Citește: Noroc uriaș! Pensionar din Timiș și-a recuperat portofelul