Diaspora votează. Românii din afara țării își aleg președintele la 950 de secții de votare, pe parcursul a trei zile
Vineri, 6 decembrie 2024, la ora 1:00, ora României, s-a dat startul votului în diaspora pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Prima secție de votare s-a deschis în Auckland, Noua Zeelandă, marcând începutul procesului electoral pentru românii din afara granițelor.
Potrivit Autorității Electorale Permanente (AEP), votarea în diaspora se desfășoară pe parcursul a trei zile: vineri, 6 decembrie (între orele locale 12:00 și 21:00), sâmbătă și duminică, 7-8 decembrie (între orele locale 7:00 și 21:00). Programul poate fi prelungit până la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la rând în afara secțiilor de votare la ora închiderii oficiale.
Mai multe secții de votare față de scrutinele anterioare
Pentru acest tur de scrutin, diaspora beneficiază de 950 de secții de votare, cu 35 mai multe decât la alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2024. Ministerul Afacerilor Externe a organizat aceste secții pe baza informațiilor furnizate de misiunile diplomatice și consulare ale României.
Actele necesare pentru vot
Cetățenii români aflați în străinătate pot vota la orice secție din afara țării, pe baza unui act de identitate valabil: carte de identitate, buletin, pașaport (simplu, electronic, diplomatic, de serviciu) sau, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.
Transparență în timp real
AEP anunță că prezența la vot va fi actualizată în timp real pe pagina sa de internet, pe măsură ce secțiile din străinătate raportează datele. De asemenea, rezultatele proceselor-verbale de la secțiile de votare vor fi publicate imediat după încheierea numărătorii și transmiterea digitală a acestora.
Lista completă a secțiilor de votare din diaspora, precum și alte informații despre alegerile prezidențiale, sunt disponibile pe site-ul AEP.
Românii din diaspora sunt așteptați să-și exercite dreptul de vot și să contribuie la alegerea viitorului președinte al României.
Sursă foto: Facebook