ATENȚIE! COD ROȘU, în Timiș!
Astăzi, 22 iunie, între orele 22:15 – 23:15, la nivelul județului Timiș este valabilă o avertizare meteorologică Cod roșu de vijelie puternică, frecvente descărcări electrice și grindină pentru localitățile Sânnicolau Mare, Cenad, Sânpetru Mare și Saravale.
Pentru gestionarea eficientă a potențialelor intervenții generate de Codul Roșu de vijelie, ISU Timiș a dispus, pe lângă alertarea Grupei Operative la nivelul inspectoratului, următoarele măsuri:
- Creșterea capacității operaționale la nivelul Secției de Pompieri Sânnicolau Mare, începând cu ora 22:15.
- Ridicarea nivelului de operaționalizare și pregătirea tehnicii din dotare, specifică tipurilor de risc posibile în urma avertizărilor meteorologice primite.
- Înștiințarea autorităților din cadrul unităților administrativ-teritoriale vizate de Codul Roșu pentru punerea în aplicare a măsurilor proprii prevăzute de planurile în vigoare în astfel de situații de urgență, precum și a altor autorități cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență.
A fost transmis mesaj de avertizare a populației din zonele vizate prin sistemul Ro-Alert de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
VĂ RECOMANDĂM ȘI:
Video. Accident rutier grav, la Șoimuș. A fost activat planul roșu de intervenție