Premieră în România: UVT și COSR organizează ediția 2026 a Conferinței Europene de Psihologie Sportivă

3 Min Read

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) au plăcerea de a anunța organizarea ediției 2026 a Conferinței Europene de Psihologie Sportivă în Timișoara, marcând o premieră pentru România.

Această conferință, cel mai mare eveniment de profil din Europa, va avea loc pentru prima dată în România, oferind un cadru de diseminare a celor mai recente cercetări și inovații din domeniul psihologiei sportive. Decizia a fost anunțată oficial în cadrul ediției din 2024 a conferinței, desfășurată la Innsbruck, Austria.

În perioada 14-19 iulie 2024, aproximativ o mie de cercetători și specialiști din întreaga lume s-au reunit la Innsbruck pentru a prezenta ultimele noutăți în psihologia sportivă. UVT a fost reprezentată de Lector univ. dr. Alexandru Boncu, prodecan al Facultății de Educație Fizică și Sport, care a participat activ la eveniment.

Organizarea conferinței la Timișoara, programată pentru 2026, este rezultatul unei colaborări strânse între UVT și COSR, sub egida Federației Europene de Psihologie Sportivă (FEPSAC). Aceasta va marca doar a doua oară când conferința se desfășoară într-o țară din estul Europei, după ediția din 1979 din Bulgaria.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, a declarat:

„UVT a demonstrat că are resursele necesare și viziunea de viitor pentru a organiza evenimente majore, premiere în viața publică a Timișoarei și României, de primă vizibilitate și importanță în plan european. Suntem pregătiți să găzduim ediția 2026 a Conferinței Europene de Psihologie Sportivă atât din punctul de vedere al capitalului academic și al cercetării, cât și prin excelenta colaborare pe care am dezvoltat-o alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român. În 2026, așteptăm elita psihologiei sportive din Europa la Timișoara, la UVT.” 

Temele abordate la conferință vor include:
– Influența aspectelor mentale în sportul de performanță
– Impactul sportului asupra sănătății psihice și fizice
– Psihologia sportului la copii
– Eficiența unei abordări interdisciplinare pentru antrenori și profesori de educație fizică

Ediția din 2026 a Conferinței Europene de Psihologie Sportivă promite să aducă în Timișoara elita mondială a psihologiei sportive, consolidând astfel poziția UVT ca un centru de excelență în acest domeniu.

Pentru mai multe informații despre eveniment și despre oportunitățile unice oferite de Universitatea de Vest din Timișoara, vizitați site-ul UVT la adresa: www.uvt.ro


VĂ RECOMANDĂM ȘI:

Concurență acerbă la programul “Științe Aplicate în Criminalistică” de la Universitatea de Vest din Timișoara

Du-te înapoi

Mesajul tău a fost trimis

Avertizare
Avertizare
Avertizare
Avertizare

Avertizare.

 

Niciun comentariu

Lasă un răspuns