Actrița irlandeză Brenda Fricker, cunoscută publicului din întreaga lume pentru rolul „Doamnei cu porumbei” din „Singur acasă 2: Pierdut în New York”, a murit la vârsta de 81 de ani. Decesul a fost anunțat de agentul său, citat de RTE.
Brenda Fricker a avut o carieră de peste șase decenii pe scenă și pe ecran și a devenit una dintre cele mai apreciate actrițe din Irlanda. În 1990, ea a intrat în istorie după ce a devenit prima actriță irlandeză care a câștigat un premiu Oscar. Fricker a primit trofeul pentru cea mai bună actriță în rol secundar, pentru interpretarea din filmul „My Left Foot”, în care a jucat alături de Daniel Day-Lewis.
Actrița a rămas însă în memoria publicului internațional și datorită rolului din „Singur acasă 2”, unde a interpretat-o pe blânda „Doamnă cu porumbei”, personajul care se împrietenește cu Kevin, interpretat de Macaulay Culkin.
Printre filmele în care a mai jucat se numără „The Field”, „A Time to Kill” și „Veronica Guerin”. Brenda Fricker a avut și o activitate importantă în televiziune, fiind una dintre vedetele originale ale serialului medical „Casualty”, în care a interpretat rolul asistentei Megan Roach.
„Nu vom mai vedea niciodată pe cineva ca ea, iar lumea este mai săracă fără prezența sa”, a transmis agentul actriței, Phil Belfield.










