O familie cu două fetițe a ajuns la spital după ce un șofer de 25 de ani a provocat un accident grav în Giroc, ignorând prioritatea într-o intersecție periculoasă.
Un accident violent a avut loc în astăzi în Giroc, județul Timiș, pe strada Gloria, unde un tânăr de 25 de ani a provocat un impact devastator după ce a ignorat regula de prioritate la intersecția cu strada Muncitorilor.
În urma coliziunii, autoturismul condus de un bărbat de 45 de ani, care circula regulamentar, a fost proiectat într-un stâlp de iluminat public, iar mașina tânărului a ricoșat într-un cap de pod și s-a oprit într-un imobil.
În autoturismul lovit se afla o întreagă familie, șoția șoferului, în vârstă de 41 de ani, și cele două fiice ale acestora, de doar 7 și 11 ani. Toate cele trei pasagere au fost rănite și transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar ancheta este în desfășurare pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.