Accident grav pe strada Aristide Demetriade din Timișoara. Doi pietoni au fost loviți pe trecerea de pietoni

2 Min Read

Doi bărbați au ajuns la spital după ce au fost loviți de un autoturism în timp ce traversau regulamentar pe trecerea de pietoni

Un accident rutier grav a avut loc în această dimineață, pe strada Aristide Demetriade din Timișoara, în apropierea intersecției cu strada Gheorghe Adam. Un bărbat în vârstă de 30 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a lovit doi pietoni care traversau regulamentar strada, pe trecerea pentru pietoni.

Potrivit primelor informații furnizate de autorități, accidentul s-a produs în timp ce șoferul se deplasa dinspre strada Oravița, spre strada Gheorghe Adam. La un moment dat, conducătorul auto nu a acordat prioritate pietonilor angajați în traversare și i-a izbit în plin.

În urma impactului, cei doi bărbați au suferit multiple traumatisme și au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Una dintre victime are 40 de ani, iar cealaltă urmează să fie identificată cu exactitate de către anchetatori.

La fața locului au intervenit echipaje de poliție și ambulanță, iar traficul în zonă a fost restricționat temporar pentru efectuarea cercetărilor.

„Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Niciun comentariu

Lasă un răspuns