Mașină scăpată de sub control, impact frontal pe drumul dintre Beregsău Mare și Cărpiniș
Un accident rutier grav s-a produs pe DN 59A, pe tronsonul dintre Beregsău Mare și Cărpiniș. Un bărbat în vârstă de 64 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 38 de ani.
În urma impactului violent, șoferul de 64 de ani, precum și pasagerele sale, o femeie de 57 de ani și o minoră de 10 ani, au fost răniți. Toate cele trei victime au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
„Un bărbat de 64 de ani a condus un autoturism pe DN 59A, dinspre Beregsău Mare înspre Cărpiniș, iar la un moment dat ar fi pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani. În urma impactului, conducătorul auto de 64 de ani și pasagerele acestuia, o femeie de 57 de ani și o minoră de 10 ani, au fost răniți și transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”, transmite IPJ Timiș.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.
Bebeluș de 5 luni grav rănit într-un incendiu de proporții în vestu țării