Momente tensionate în această seară, pe DN 59, între Jebel și Șag, unde trei mașini au fost implicate într-un accident violent. Doi dintre șoferi au fost răniți și transportați la spital, iar un copil și alți doi adulți au fost evaluați la fața locului.
Din primele verificări ale polițiștilor, totul ar fi pornit după ce un șofer de 71 de ani, care mergea spre Șag, a pierdut controlul mașinii într-o curbă și a ajuns pe sensul opus, unde s-a izbit de un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani. În urma impactului, o a treia mașină, care venea din spatele acestuia și era condusă de un bărbat de 30 de ani, nu a mai putut evita coliziunea.
În urma accidentului, șoferii de 71 și 30 de ani au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Toți cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar în cazul bărbatului de 40 de ani rezultatul a indicat o valoare de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cele trei autoturisme se aflau șase adulți și un minor. Trei adulți și copilul au fost evaluați medical la locul accidentului, fiind conștienți și cooperanți.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.










