Clipe de panică în această după-amiază pe strada Ana Ipătescu din Timișoara, după ce un tramvai și un autoturism s-au ciocnit.
Alarma s-a dat după ce trecătorii care au asistat la impact au sunat la 112 și au alertat autoritățile. La fața locului au ajuns echipaje de intervenție, ambulanțe și polițiști.
În urma accidentului, persoana aflată în autoturism a rămas blocată și a avut nevoie de intervenția salvatorilor. Victima a fost preluată de echipajul medical și transportată la spital, în stare conștientă.
Atât autoturismul, cât și tramvaiul au fost avariate în urma impactului. Polițiștii urmează să stabilească exact împrejurările în care s-a produs accidentul.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara au intervenit pentru asigurarea măsurilor PSI și acordarea primului ajutor în urma producerii unui accident rutier între un tramvai și un autoturism, pe strada Ana Ipătescu.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de descarcerare și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare. În urma evenimentului rutier, o persoană aflată în autoturism a rămas blocată și a avut nevoie de intervenția pompierilor.
Echipajul SAJ sosit la fața locului a preluat victima și a transportat-o la spital, în stare conștientă și cooperantă”, transmite ISU Timiș.










