ADR Vest a lansat FIRST, prima entitate regională de inovare din România, un proiect finanțat din fonduri europene care își propune să dezvolte ecosistemul de inovare din Regiunea Vest și să conecteze mediul de afaceri cu cercetarea și administrația publică.
Prin activitatea sa, ADR Vest va facilita transferul de tehnologie și cunoștințe, va sprijini dezvoltarea competențelor pentru industriile viitorului și va crea legături între idei, cercetare și piață.
În funcție de nevoi și oportunități de dezvoltare, se vor organiza seminare de descoperire antreprenorială, workshop-uri, programe de formare și evenimente dedicate celor implicați în inovare, cu scopul de a identifica proiectele cu potențial de dezvoltare.
Aceste centre de creativitate și inovare vor fi înființate în fiecare dintre cele patru municipii reședință de județ. Acestea vor oferi tinerilor acces la tehnologii noi și resurse pentru a-și transforma ideile în afaceri.
De asemenea, FIRST va dezvolta o platformă digitală care va conecta cererea și oferta de servicii de inovare cu sursele de finanțare și va sprijini crearea de parteneriate la nivel național și internațional.
,,Prin această abordare, ADR Vest își propune să stimuleze inovația, să sprijine tinerii cu idei inovatoare să dezvolte aici, în regiune, afaceri competitive la nivel național și internațional, cu impact real asupra comunității și calității vieții”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.
Proiectul are o valoare nerambursabilă de 3.000.000 euro și o durată de implementare de 46 de luni.




