Unul la spital, altul sub control judiciar. Doi bărbați din Caransebeș s-au bătut ca în vestul sălbatic

Marina Câmpean
Reporter de teren pe zona de eveniment, prezent la fața locului atunci când se întâmplă evenimentele. Ofer informații din prima linie, în timp real, bazate exclusiv...
- Reporter
2 Min Read

Un conflict spontan între doi bărbați din Caransebeș a degenerat într-o bătaie în toată regula. Unul dintre bătăuși a fost reținut și ulterior plasat sub control judiciar pentru 60 de zile

Polițiștii din cadrul Poliția Municipiului Caransebeș au fost alertați prin apel la 112 cu privire la o bătaie între doi bărbați. Incidentul s-a petrecut la finalul săptămânii trecute.

Citește și: Tâlhărie la o benzinărie din Timișoara. Bărbat mascat, reținut după ce a amenințat cu cuțitul și a furat bani din casă. VIDEO

Potrivit primelor verificări, scandalul ar fi izbucnit pe fondul unor discuții contradictorii între un bărbat de 47 de ani și un altul de 30 de ani. Orbit de furie, bărbatul mai în vârstă ar fi pus mâna pe un obiect contondent și și-ar fi lovit adversarul.

,,La data de 14.02.2026, în jurul orei 20.55, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au fost sesizați prin apel 112 despre o agresiune fizică între doi bărbați.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că, pe fondul unor discuții contradictorii, între un bărbat de 47 de ani și un altul în vârstă de 30 de ani ar fi izbucnit un conflict spontan.

În urma altercației, bărbatul de 47 de ani l-ar fi lovit pe cel de 30 de ani cu un obiect contondent”, transmite IPJ Caraș-Severin.

Rănit grav, tânărul de 30 ani a fost transportat de urgență la spital, pentru îngrijiri medicale.

Citește și: Opt răniți, dintre care doi copii, în urma unui accident grav produs în vestul țării, pe DN 66 la Băcia. VIDEO

Agresorul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile fiind cercetat pentru loviri sau alte violențe.

 

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Reporter de teren pe zona de eveniment, prezent la fața locului atunci când se întâmplă evenimentele. Ofer informații din prima linie, în timp real, bazate exclusiv pe surse oficiale și date verificate.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns