Alfred Simonis a votat în această dimineață alături de președintele interimar PNL, Marilen Pirtea
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a mers duminică la urne pentru alegerile prezidențiale din 2025, subliniind că a votat pentru o Românie unită, puternică și stabilă, într-un climat internațional complicat.
„Am ales încă o dată să votăm împreună, liderii partidelor județene ale coaliției de guvernare, domnul Pirtea, domnul Molnar. Am votat pentru o Românie unită, puternică, stabilă într-un climat internațional complicat. Am votat și împotriva extremismului și a golanilor,” a declarat Simonis.
Simonis a fost însoțit la vot de soția sa, Elena, și de deputatul Marilen Pirtea, președintele interimar al PNL Timiș.
Liderul PSD Timiș a mai adăugat că, în contextul electoral actual, ultimul lucru de care România are nevoie este să devină o țară conflictuală sau instabilă. „Nu este momentul pentru tensiuni interne, ci pentru stabilitate și unitate,” a subliniat acesta.



