Alin Popoviciu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, aplaudă public una dintre inițiativele recente ale primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Este vorba despre acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipalității către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. Popoviciu spune că este un gest pe care îl aștepta de ani de zile.
,,Este pentru prima dată când văd o inițiativă a lui Dominic Fritz și pot spune, fără nicio reținere, că îmi râde sufletul. Nu pentru că mi-aș fi schimbat peste noapte opiniile politice, ci pentru că, în sfârșit, a făcut un gest pe care îl așteptam de foarte mulți ani. L-a propus pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, pentru titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara”, transmite Alin Popoviciu, într-o postare pe rețelele de socializare.
Vicepreședintele CJ Timiș subliniază că această recunoaștere vine după aproape 12 ani în care Mitropolitul a slujit comunitatea bănățeană, susținând că Timișoara a întârziat cu acest gest.
,,Sincer, acest titlu nu este o recompensă, ci o datorie morală pe care orașul o avea față de omul care, de aproape 12 ani, slujește Banatul cu discreție, demnitate, iubire și o grijă neobosită pentru oameni. A fost alături de cei aflați în suferință, de cei săraci, de copii, de bătrâni și de întreaga comunitate, fără să ceară vreodată ceva în schimb și fără să urmărească recunoașterea publică”, mai adaugă Popoviciu.
Mai mult decât atât, vicepreședintele CJT îi oferă scuzele Înaltpreasfințitului pentru întârzierea cu care Timișoara îi oferă această recunoaștere.
,,Dacă ar fi depins de mine, acest titlu i-ar fi fost acordat cu mulți ani în urmă. Tocmai de aceea simt nevoia să îi spun un lucru pe care poate mulți timișoreni îl gândesc: Înaltpreasfințite Părinte, vă cer iertare că Timișoara a întârziat atât de mult să vă mulțumească așa cum se cuvine. Ați meritat această recunoaștere încă din primii ani ai slujirii dumneavoastră în Banat”, adaugă acesta.
În ciuda diferențelor politice, Popoviciu susține că apreciază decizia lui Dominic Fritz de a-i oferi această titulatură Mitropolitului Banatului. Ba mai mult, își exprimă dorința ca proiectul de hotărâre prin care Înaltpreasfințitul primește titulatura să primească susținere în Consiliul Local.
„Și da, apreciez sincer că Dominic Fritz a avut înțelepciunea de a face acest pas. Mai bine după aproape 12 ani decât niciodată. Când un om precum Mitropolitul Banatului face bine unei comunități, meritul trebuie recunoscut. Sper din toată inima ca această propunere să fie votată în unanimitate de Consiliul Local. Ar fi un gest de recunoștință față de un om care și-a pus viața în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor și care, prin faptele sale, a devenit de mult timp un cetățean de onoare în inimile multor timișoreni”, conchide vicepreședintele CJ Timiș.










