Cine nu respectă regulile în tramvaiele sau autobuzele din Timișoara riscă amenzi mari. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Siguranța Transportului Urban au anunțat rezultatele acțiunilor de anul acesta, iar cifrele arată că sute de călători au fost deja sancționați pentru comportamentul lor.
Agenții au dat 596 de amenzi, în valoare totală de peste 117.000 de lei. Ei patrulează în fiecare zi prin stații și prin tramvaie din două motive, să îi sperie pe hoții de buzunare și să se asigure că oamenii pot călători liniștiți.
Pe lângă patrulele obișnuite, polițiștii au fost chemați de 25 de ori să intervină rapid, după ce dispecerii STPT au cerut ajutor prin telefon pentru diverse probleme din trafic.
Aceste controale vor continua în fiecare zi, pentru ca toată lumea să respecte legea, de când urcă în stație și până ajunge la destinație.



