Anchetă de amploare în cazul morții pilotului din Timiș! Avionul prăbușit după impactul cu o tiroliană

2 Min Read

O anchetă extinsă este în desfășurare după accidentul aviatic produs în apropiere de Orăștie, soldat cu moartea unui pilot din județul Timiș. Avionul de mici dimensiuni s-a prăbușit în zona montană după ce a lovit un cablu de tiroliană

Echipa de investigatori formată din specialiști ai Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS) și reprezentanți ai poliției a stabilit cauza preliminară a accidentului. De vină pentru tragedie ar fi coliziunea aeronavei cu un cablu întins la altitudine joasă, folosit pentru o instalație de agrement.

Avionul efectua un zbor recreativ și nu figura pe un traseu declarat oficial. Impactul cu obstacolul a dus la pierderea controlului asupra aparatului de zbor, care s-a prăbușit într-o zonă greu accesibilă. Pilotul a murit pe loc.

Ancheta vizează acum atât circumstanțele exacte ale zborului, cât și legalitatea și semnalizarea corespunzătoare a tirolienei. Au fost deschise proceduri pentru stabilirea eventualelor responsabilități.

Avionul era înmatriculat și figura ca operabil, iar pilotul deținea licență valabilă. Pilotul, Sorin Mihail Bochiș era originar din Timișoara și avea 59 de ani. Provenea dintr-o familie cu tradiție în aviație, tatăl său fiind și el aviator. Acumulase peste 10.000 de ore de zbor, inițial în aviația militară, inclusiv pe avioane supersonice MiG‑21 și MiG‑23, în Regimentul 93 Aviație Vânătoare din Timișoara și zboruri de agrement.

Nu este primul accident aviatic în care este implicat, Sorin Bochiș. În august 2018, în Suceava, avionul său s-a ciocnit cu al unui coleg, în timpul unui zbor pentru Suceava Air Show. Un pilot a murit, iar Sorin a supraviețuit, dar a suferit traume severe și a intrat în comă aproape patru luni. 

Citeşte: Tragedie aviatică la Orăștie! Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, pilotul murind pe loc

Niciun comentariu

Lasă un răspuns