UPDATE. Video. Alertă pe Canalul Bega! Autoritățile din Timiș, mobilizate după un apel la 112 privind un posibil înecat

2 Min Read

Autoritățile au fost puse pe jar în această seară, după ce un apel la numărul de urgență 112 a semnalat o posibilă tragedie pe canalul Bega. Potrivit apelantului, un tânăr ar fi fost văzut sărind în apă și nu a mai ieșit la suprafață

Incidentul a avut loc în zona Pieței Badea Cârțan din Timișoara. Primele informații arată ca tânărul de 38 de ani ar fi băut alături de un prieten iar apoi ar fi încercat să se răcorească. A alunecat și a căzut în râul Bega, fără să mai poată fi salvat de nimeni.

„În jurul orei 18:35 am fost solicitați să intervenim pentru salvarea unei persoane căzute în apă, în zona Splaiului Peneș Curcanul din Timișoara.
La fața locului intervin echipaje de pompieri din cadrul celor 2 Detașamente din Timișoara, urmând să mai sosească în sprijin o autospecială de primă intervenție, o barcă și 2 pompieri din cadrul Stației Buziaș”, a declarat purtătorul de cuvânt ISU Timiș, Locotenent Elena Rădulescu.

Această prezentare necesită JavaScript.

La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de pompieri, scafandri, poliție și ambulanță care au început căutările. Forțele și mijloacele care efectuează căutări la fața locului sunt:

  • 2 autospeciale de primă intervenție și comandă;
  • 2 bărci;
  • echipaj de scafandri
  • 1 autosanitară SMURD;
  • 10 pompieri.

UPDATE. Dupa mai bine de o oră de căutări, bărbatul de 38 de ani a fost găsit pe fundul canalului Bega.
În ciuda resuscitărilor medicilor sosiți la fața locului, bărbatul a fost declarat decedat.

Citește: Biciclist rănit pe o stradă din Lugoj. Accidentul, surprins de camerele de supraveghere

Niciun comentariu

Lasă un răspuns