Atenție șoferi! Un drum județean distrus de marele tonaj intră în șantier

2 Min Read

DJ 691 intră în reabilitare. Lucrări majore de la Giarmata până la limita cu județul Arad

Consiliul Județean Timiș a dat ordinul de începere pentru modernizarea drumului județean 691, pe tronsonul cuprins între descărcarea de pe autostrada A1, în zona Giarmata, și limita cu județul Arad, pe direcția Lipova. Constructorul are la dispoziție 18 luni pentru reabilitarea celor aproape 30 de kilometri, termenul de finalizare fiind stabilit pentru mai 2027.

Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și se află într-o stare avansată de degradare, cauzată în principal de traficul greu. Zeci de camioane care transportă piatră și nisip de la balastierele din Arad circulă zilnic pe această rută, ceea ce a dus la deteriorarea asfaltului și la probleme de siguranță rutieră.

„Lucrările vor include refacerea asfaltului, amenajarea intersecțiilor cu drumurile și străzile laterale, realizarea unui sens giratoriu, amenajarea mai multor stații de autobuz. În plus, vor fi facute mai multe parcări în localități și în afara acestora, va fi modernizat iluminatul stradal și realizate reparații la două poduri de pe traseu”, a transmis președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.

Un element important îl constituie instalarea a două platforme de cântărire auto pentru un cântar mobil, precum și modernizarea platformei existente pentru verificarea tonajului vehiculelor de mare capacitate.

„Odată puse în funcțiune aceste sisteme, instituțiile statutului trebuie să își facă datoria și să nu mai permită camioanelor care circulă pe acest drum să depășească tonajul maxim admis. Nu vom mai permite nimănui să își bată joc de drumurile județului”, a spus Simonis.

Citește: CNI își bate joc de inevstitile din Timiș! Ce îi cere Simonis premierului Bolojan

Niciun comentariu

Lasă un răspuns