Tunelurile de pe Autostrada A1 avansează în forță. Excavările au loc simultan din 10 puncte între Margina și Holdea

Marina Câmpean
Reporter de teren pe zona de eveniment, prezent la fața locului atunci când se întâmplă evenimentele. Ofer informații din prima linie, în timp real, bazate exclusiv...
- Reporter
2 Min Read
Sursă foto: DRDP Timișoara

Lucrările pe sectorul Margina-Holdea al A1, avansează simultan în tuneluri, cu excavări din 10 puncte și operațiuni desfășurate fără întrerupere

Lucrările la cele două tuneluri de pe sectorul Margina-Holdea al Autostrada A1 au intrat într-o etapă decisivă, cu sute de muncitori mobilizați non-stop pentru a finaliza unul dintre cele mai dificile proiecte de infrastructură rutieră din România.

La Tunelul 1, care măsoară 415 metri pe un sens și 367,5 metri pe celălalt, echipele lucrează simultan în ambele galerii. Se montează hidroizolația, armăturile și cofrajele, iar betonarea căptușelii finale este deja în desfășurare. În total, 12 echipe intervin etapizat, asigurând continuitatea lucrărilor.

Tunelul 2, mult mai lung, 1.985 metri pe un sens și 1.825 metri pe celălalt, avansează cu ajutorul a 10 fronturi de excavare active în paralel. Această mobilizare permite înaintarea simultană din mai multe puncte, reducând durata totală de execuție.

În paralel, în zona Margina a început betonarea platformei unde vor fi produse grinzile necesare pentru podurile și pasajele de pe traseu, o etapă esențială pentru continuarea construcției autostrăzii.

Citește și: Spitalul de Copii ,,Louis Țurcanu” modernizează complet infrastructura. Robot chirurgical, laborator performant și aer steril pentru copiii bolnavi

Pe întreg șantierul sunt mobilizați aproximativ 800 de muncitori și operatori, susținuți de circa 200 de utilaje și echipamente specializate. Lucrările sunt executate de asocierea dintre UMB GRUP și Euro-Asfalt și se desfășoară, potrivit constructorului, conform graficului stabilit.

Finalizarea acestui sector va elimina unul dintre ultimele „blocaje” majore de pe autostrada A1 și va asigura o legătură completă pe coridorul rutier care traversează vestul României.

În luna decembrie 2025, lucrările se apropiau de jumătate și se lucra la ambele tuneluri.

Citește și:

Investiție de până la 40 de milioane de euro în centrul Timișoarei. Sală de concerte și parcare subterană pe strada Sfântul Ioan

Fritz, reacție tranșantă la propunerea CJ Timiș de a prelua ștrandurile și alte obiective din oraș: „Nu am primit nicio cerere”

 

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
TAGGED:
Share This Article
Reporter de teren pe zona de eveniment, prezent la fața locului atunci când se întâmplă evenimentele. Ofer informații din prima linie, în timp real, bazate exclusiv pe surse oficiale și date verificate.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns