Descoperire macabră într-un bloc din Timișoara. Un instalator care coborâse în subsol pentru a opri apa a găsit cadavrul unui bărbat care, din primele informații, ar fi murit de ceva timp. Primele indicii arată că trupul ar fi fost devorat de șobolani.
Totul s-a întâmplat într-un bloc de pe strada Gheorghe Lazăr. După ce a făcut descoperirea, instalatorul a dat alarma, iar la fața locului au fost chemate autoritățile.
Din primele verificări, pe trupul bărbatului nu ar fi fost observate semne de violență care să indice că acesta ar fi fost victima unei agresiuni.
Deocamdată nu se știe cine este bărbatul și nici cum a ajuns în subsolul clădirii. Polițiștii au început cercetările pentru a-i stabili identitatea și pentru a afla în ce împrejurări s-a produs decesul.
Trupul urmează să fie transportat la Institutul de Medicină Legală, unde medicii legiști vor stabili, în urma necropsiei, cauza exactă a morții.
Ancheta trebuie să lămurească și de cât timp se afla cadavrul în subsolul blocului.
„La data de 8 septembrie 2026, în jurul orei 11:17, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în subsolul tehnic al unui bloc din Timișoara, a fost găsită o persoană decedată.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 4 Timișoara, care au confirmat cele sesizate. Întrucât persoana se afla într-o zonă greu accesibilă, a fost solicitat sprijinul pompierilor pentru evacuarea acesteia.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea identității bărbatului și a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.










