Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, îl acuză pe Dominic Fritz că ține pe loc organizarea alegerilor anticipate pentru Primăria Timișoara. Potrivit acestuia, fostul primar a atacat în instanță ordinul prefectului prin care s-a constatat încetarea mandatului său, iar acest demers împiedică, deocamdată, declanșarea procedurii pentru un nou scrutin.
Declarațiile au fost făcute astăzi, 23 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă. Simonis susține că, în aceste condiții, Guvernul nu poate merge mai departe cu organizarea alegerilor și critică diferența dintre declarațiile publice ale lui Fritz și demersurile făcute de acesta.
„În eventualitatea unor alegeri anticipate, care astăzi nu mai sunt posibile, pentru că domnul Fritz, deși spune că dorește alegeri cât de repede, a atacat ordinul prefectului de încetare a mandatului. Prin urmare, dacă Guvernul ar vrea să declanșeze procedura de organizare a alegerilor, n-ar putea, pentru că legea interzice până când nu se epuizează ultima cale de atac a celui care este în situația de față, respectiv domnul Fritz. Deci, la televizor ne spune că dorește alegeri, dar face totul ca să nu se facă alegeri”, a declarat Alfred Simonis.
Potrivit Codului administrativ, atunci când ordinul de încetare a mandatului unui primar este contestat, termenul de maximum 90 de zile pentru organizarea alegerilor începe să curgă de la pronunțarea hotărârii instanței.
Președintele CJ Timiș s-a arătat convins că ordinul contestat nu va fi anulat și a anticipat că subiectul alegerilor va fi folosit în disputele politice din perioada următoare.
„Eu vreau alegeri. Cei care contestă ordine care nu au niciun fel de șanse în instanță, într-adevăr, ei vor alegeri și, de fapt, noi nu vrem să le facem. Asta va fi propaganda zilelor următoare. Eu vreau alegeri. Nu se pot face din cauza lui Fritz”, a mai spus președintele CJ Timiș.
Reamintim că mandatul lui Dominic Fritz a încetat în urma unei decizii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a confirmat raportul Agenției Naționale de Integritate privind un conflict de interese. Pe 2 octombrie, fostul prefect al județului Timiș, Paul Finta, a emis ordinul prin care a constatat încetarea mandatului de primar.
Până la alegerea unui nou primar, atribuțiile de conducere a Primăriei Timișoara sunt exercitate de viceprimarul Ruben Lațcău.
Declarațiile lui Alfred Simonis au stârnit o reacție dură din partea lui Sorin Șipoș, președintele USR Timiș. Acesta susține că liderul social-democrat încearcă să dea vina pe Dominic Fritz pentru întârzierea alegerilor parțiale din Timișoara.
„Când hoțul strigă hoții cu Alfred Simonis. I-au furat mandatul de primar dat de timișoreni. Acum Alfred Simonis îl învinovățește tot pe Dominic Fritz că își caută dreptatea în justiție. Și din cauza asta, vezi Doamne, guvernul PSD nu poate organiza parțiale”, a transmis Sorin Șipoș.
Șipoș susține că Fritz a contestat ordinul prefectului pentru a epuiza căile interne de atac, astfel încât să poată duce cazul la CEDO. Potrivit acestuia, instanța trebuie să se pronunțe în cel mult 30 de zile. Totodată, liderul USR Timiș a întors acuzațiile către Simonis, susținând că social-democrații sunt cei care se tem de organizarea alegerilor.
„După care, Alfred Simonis, așteptăm, și noi și timișorenii, să declanșați alegerile parțiale. Nouă nu ne e frică de voința oamenilor. Voi vă ascundeți și-n gaură de șarpe de frica lor”, a mai precizat Șipoș.











