Primul dintre cele trei noi centre de colectare gratuită a deșeurilor din Timișoara este gata, iar lucrările la celelalte două se apropie de final. Pe Calea Dorobanților, toate containerele sunt deja la locul lor, în timp ce pe Calea Moșniței și Aleea Pădurea Verde se fac ultimele pregătiri. Primăria stabilește acum și cine va administra centrele, care urmează să fie deschise simultan.
După finalizarea lucrărilor de construcție la centrul de pe Calea Dorobanților, atenția se îndreaptă spre celelalte două puncte. Pe Calea Moșniței, containerele urmează să fie instalate în această săptămână, iar pe Aleea Pădurea Verde mai trebuie adus unul singur. În paralel, se lucrează la racordarea tuturor celor trei centre la utilități.
În aceste puncte, timișorenii vor putea duce gratuit deșeuri provenite din construcții, mobilier vechi, textile, echipamente electrice, baterii, anvelope, resturi vegetale și deșeuri periculoase. Astfel, oamenii vor avea la dispoziție locuri special amenajate unde să lase lucrurile de care nu mai au nevoie și care nu pot fi aruncate la pubelele obișnuite.
Odată puse în funcțiune, acestea ar trebui să le ofere timișorenilor o alternativă la abandonarea deșeurilor lângă pubele, pe străzi sau pe terenurile virane. În plus, o parte dintre materialele colectate vor putea fi recuperate și reciclate.
Cele trei centre ar urma să fie administrate de societatea municipală SALUBRIZARE Timișoara SRL. Primăria a pregătit deja un proiect în acest sens, care urmează să fie supus votului Consiliului Local.














