Aleea Îndrăgostiților din Timișoara se pregătește să întâmpine primăvara cu și mai multe flori. 22 de arbori ornamentali sunt plantați în această perioadă, astfel încât unul dintre cele mai instagramabile locuri din oraș să devină și mai spectaculos odată cu venirea sezonului cald.
Este vorba despre arbori din specia Prunus pissardii, cunoscuți pentru frunzișul lor roșiatic și florile roz care apar primăvara. Lucrările de plantare sunt realizate de echipele Horticultura, care au început deja amenajarea spațiilor de pe marginea aleii.
Aleea, cunoscută și sub numele de „Tunelul Iubirii”, atrage în fiecare primăvară numeroși timișoreni și turiști. Când arborii înfloresc, zona se transformă într-un adevărat tunel roz, iar oamenii vin să se plimbe și să facă fotografii în decorul spectaculos.
Noii arbori vor completa vegetația existentă, astfel că, în anii următori, aleea ar urma să fie și mai bogată în flori, oferind un peisaj și mai colorat celor care ajung în zonă.











