Politistii punctului de frontiera Cenad au depistat doi indivizi care aveau emise mandate de arestare pe numele lor.
Primul condamnat a fost depistat sâmbătă dimineață în jurul orei 6. Individul a prezentat documentele la vama. In urma verificărilor oamenii legii au descoperit că pe numele lui a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru infracțiunea de vătămare corporală.
„În data de 28.01.2023, în jurul orei 05.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad – I.T.P.F. Timişoara s-a prezentat, pentru a efectua formalitățile de frontieră, un bărbat, aflat la volanul unui autoturism marca Seat, înmatriculat în Germania.
Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figura în bazele de date ca fiind urmărit în vederea arestării, alertă introdusă de autorităţile din Germania la data de 26.01.2023. Persoana în cauză era căutată în vederea executării unei pedepse cu închisoarea de șapte luni, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală”, sustin polițiștii de frontieră.
Cateva ore mai tarziu un al individ a incercat sa fuga din România, tot prin Vama Cenad.
,,In jurul orei 09.00, s-a prezentat călătorind ca pasager într-o autoutilitară marca Iveco, înmatriculată în România, cetățeanul român S.S. Cu ocazia formalităților pentru a intra în țară, la controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că și acesta este căutat de autoritățle din Austria din data de 20.01.2023, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, având de ispășit o pedeapsă cu închisoarea până la 5 ani”, spun oamenii legii.
Ambii bărbați au fost predați polițiștilor de la IPJ Timiș pentru continuarea formalităților.