Dincolo de gratii, copii și părinți s-au bucurat de colinde, daruri și momente împreună în prag de Crăciun
Penitenciarul Timișoara a organizat astăzi, 13 decembrie, evenimentul „Împreună de Crăciun”, o activitate dedicată menținerii legăturilor de familie și sprijinirii reintegrării sociale a persoanelor private de libertate, în contextul sărbătorilor de iarnă.
La eveniment au participat 21 de deținuți din cadrul GAZ și din locația exterioară Săcălaz, care au avut posibilitatea de a petrece timp alături de familiile lor, într-un cadru diferit de cel obișnuit al mediului penitenciar. În total, 40 de copii și-au reîntâlnit tații, momentele fiind marcate de emoție, bucurie și apropiere firească între părinți și copii.
Atmosfera de Crăciun a fost completată de colindele interpretate de grupul de colindători al Penitenciarului Timișoara, format din 14 persoane private de libertate, coordonate de părintele Florin Avram, care au contribuit la crearea unui cadru cald și apropiat de spiritul sărbătorilor.
Liviu Marica, directorul Penitenciarului Timișoara, a precizat că activitatea are o semnificație aparte, fiind dedicată în primul rând copiilor.
„Principalul obiectiv al evenimentului a fost ca aceștia să petreacă timp alături de părinți în perioada sărbătorilor, reducând efectele separării și menținând legătura familială”, a declarat Marica.
Directorul a subliniat că, dincolo de darurile oferite copiilor, cea mai importantă valoare a activității a fost timpul petrecut împreună.
„Evenimentul transmite un mesaj de responsabilizare, atât pentru părinți, cât și pentru copii, privind importanța păstrării unității familiale pe termen lung”, a mai transmis acesta.
„Împreună de Crăciun” transmite un mesaj de responsabilizare și subliniază rolul esențial al familiei în procesul de reintegrare socială, oferind copiilor și părinților câteva ore în care gratiile au fost înlocuite de apropiere și speranță.
Banatul, tot mai aproape de obținerea titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028”!