În timp ce capitala este dată peste cap de jocurile politice și de febra formării noului Guvern, la Timișoara atenția rămâne pe administrația locală. La o zi după ce premierul desemnat, Adrian Veștea, a depus programul de guvernare și lista de miniștri, la București se duc negocieri intense în culise, iar comisiile parlamentare audiază candidații propuși.
La polul opus, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, deși ocupă și funcția de lider național al USR, pare să lase jocurile politice de la București pe planul doi și pune accentul pe proiectele orașului.
Într-o postare pe rețelele de socializare, Dominic Fritz transmite că administrația de pe Bega își continuă planurile, indiferent de blocajele de la centru.
„La Timișoara ne vedem de treabă. Azi am semnat contractul pentru mobilier nou nouț pentru 14 grădinițe. Vara asta îl aducem în săli”, a scris primarul.
Edilul vorbește pe rețele de socializare despre efortul din ultimii ani pentru a le oferi elevilor din Timișoara aceleași condiții de studiu, indiferent de școala la care învață. Mesajul său se încheie cu promisiunea că investițiile vor continua.










