Relația dintre Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș rămâne una marcată de diferențe de viziune, dar menținută în limitele unei colaborări instituționale, conform declarațiilor făcute ieri de primarul Dominic Fritz. În cadrul conferinței de presă de ieri, întrebat despre modul în care colaborează cu PSD la nivel local, în contextul tensiunilor de pe scena politică națională, edilul a subliniat necesitatea unui dialog democratic între cele două instituții.
„În primul rând, colaborarea cu PSD la nivel local este cum a fost și în toți acești ani. Suntem două partide cu viziuni profund diferite. În același timp, e normal să avem o colaborare instituțională normală, atât timp cât la Consiliul Județean există o majoritate condusă de PSD. Eu, ca primar al Timișoarei, nu-mi permit să fiu bosumflat în colț și să nu vorbesc cu Consiliul Județean. Avem, după cum știți, destul de multe diferențe și la nivel local, dar cel puțin la nivel instituțional încercăm să ținem lucrurile la un nivel de colaborare democratică, care cred că este și normal”, a declarat Dominic Fritz.
O altă punte comună dintre cele două instituții o reprezintă cofinanțarea pentru stadionul „Lego”. Președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, a ridicat anterior semne de întrebare privind plata sumelor alocate.
,,10 [milioane] la stadionul Lego, bani care nu depind de noi. În sensul în care dacă primăria nu decontează cele 10 milioane, noi nu putem să-i plătim”, a declarat președintele CJ Timiș în cursul ultimei ședinței de consiliu.
În replică, primarul Timișoarei a dat asigurări că proiectul este în grafic și a prezentat stadiul plăților, menționând că majoritatea costurilor au fost deja acoperite din bugetul local. În același timp, a făcut aluzie și la bugetele mici pe care le-ar gestiona Consiliul Județean.
„Da, e bine că ați specificat că e vorba de stadionul Lego, pentru că e singurul stadion care va fi gata anul acesta. Da, nu știu cine i-a șoptit ce în ureche, știu că are noi colaboratori. Și știu că la Consiliul Județean bugetul de investiție, trebuie să înțelegeți, e mult mai mic, și ei nu sunt obișnuiți așa de bine cu investiții mari, și poate de aia nu înțeleg așa de bine.
Deci stadionul merge înainte, suntem în grafic. Acum o să începem să finalizăm acoperișul. O să vină nocturnele, deja am comandat de la gazon, la alte lucruri de lucrări interioare. Iar pe partea financiară, ca să aveți o idee concretă, este o lucrare de 115 milioane de lei, din care deja am plătit 80 de milioane de lei. 10 de la Consiliul Județean, 70 de milioane de lei din bugetul local. Astea sunt facturi deja plătite”, a explicat Dominic Fritz.
Primarul Timișoarei declară că restul sumei necesare pentru finalizarea stadionului este o cifră gestionabilă pentru bugetul orașului. Potrivit acestuia, deși mai sunt necesare 10 milioane de lei de la Consiliul Județean, municipalitatea își va asuma restul de 25 de milioane de lei pentru a asigura finalizarea stadionului.



