Programul prezidențial în 16 puncte al lui Crin Antonescu reiterează, printre altele, ideea că “educația este coloana vertebrală a unei națiuni prospere”
Candidatul vine cu o promisiune ambițioasă, în contextul în care Klaus Iohannis, din același partid, promitea o Românie Educată. Proiectul România Educată s-a reflectat în două legi: Legea Învățământului Preuniversitar și Legea Învățământului Universitar. Cu ce vine nou candidatul Coaliției de Guvernare?
Cu siguranță aceste legi trebuie updatate. Până la urmă principala mare problemă în sistemul educațional este legată de învățământul preuniversitar. Este vorba despre abandonul școlar, este vorba despre faptul că dintr-o cohortă școlară din clasa I, doar 15% după 12 ani de liceu intră la facultate și finalizează studiile superioare. Problema este unde se pierd pe drum ceilalți, care nu se regăsesc nici în învățământul preuniversitar, nici în locuri de muncă. Asta este de fapt o prioritate în domeniul educațional, faptul că acești elevi trebuie integrați – a declarat Marilen Pirtea, președintele interimar al PNL Timiș.
De altfel întreg programul candidatului Crin Antonescu, este unul ambițios, aplecat mai degrabă spre un program de guvernare și nu unul prezidențial. Astfel că, unele dintre temele de pe agenda candidatului Antonescu sunt slab articulate, neintrând în atribuțiile Președintelui.
Educația este o problemă pe termen mediu și lung, nu este o problemă pe termen scurt care poate fi rezolvată” – a adăugat Pirtea.