Elevii de la Liceul Tehnologic „Ion I.C. Brătianu” din Timișoara ar putea învăța începând din această toamnă în clădirea de pe Calea Martirilor, unde a funcționat Liceul Azur. Propunerea municipalității face parte dintr-un plan pe termen lung de a transforma acest spațiu într-un pol tehnologic dedicat meseriilor căutate pe piața muncii.
Potrivit viceprimarului Ruben Lațcău, mutarea a fost discutată cu conducerea liceului, cu părinții și cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș. Noua locație le va asigura elevilor condiții net superioare celor din actualul sediu din centru, având la dispoziție săli de clasă moderne, cămin, cantină, o curte generoasă, dar și ateliere pentru pregătirea practică.
,,După discuții, am agreat ca din toamnă elevii de la Brătianu să învețe în clădirea de pe Calea Martirilor, unde vor avea condiții pe care azi nu le au în clădirea din centru – săli de clasă mai bune, ateliere, cămin, cantină, curte cu spațiu verde. Noi ne-am angajat să amenajăm și atelierele lor de profil pentru continuarea pregătirii profesionale. Toate lucrările necesare vor începe în perioada imediat următoare”, transmite Ruben Lațcău.
Eliberarea clădirii folosite în prezent de Liceul „Brătianu” ar reprezenta o posibilitate și pentru elevii de la Liceul Teoretic „William Shakespeare”. Mai exact, o parte dintre clasele acestora ar putea fi mutate în centrul orașului, și ar beneficia și de accesul la o sală de sport.
Deși conducerea primăriei a purtat discuții pe această temă cu părinții și conducerea liceului, inițiativa mai are de parcurs câțiva pași. Decizia finală privind relocarea claselor le va aparține unităților de învățământ și Inspectoratului Școlar Județean Timiș.













