Examen de titularizare în Timiș. 1.889 de candidați înscriși în lupta pentru un post în învățământ

Mihaela Stegărescu, reporter Pagina de Timiș
Mihaela Stegărescu
Mihaela Stegărescu este reporter la www.paginadetimis.ro , pasionată de poveștile oamenilor și de tot ceea ce se întâmplă în comunitatea din Timiș. Scrie despre realitățile de...
2 Min Read
Sursa: Jurnalul.ro

Luni, 21 iulie, este o zi importantă pentru învățământul din județul Timiș. Un număr de 1.889 de cadre didactice participă la concursul național pentru ocuparea posturilor de profesori, educatori și învățători, în speranța că vor obține un loc stabil în școlile și grădinițele de stat sau particulare din județ.

Examenul are loc simultan în șase centre din județ, mai exact la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan” din Timișoara, Școala Gimnazială nr. 30 din Timișoara, Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara, Școala Gimnazială din Dumbrăvița, Liceul Waldorf din Timișoara și Liceul Teoretic „David Voniga” din Giroc.

Candidații trebuie să fie prezenți în centrele de concurs până la ora 8:00. Între orele 8:00 și 9:00 are loc instruirea acestora, iar proba scrisă se desfășoară între orele 9:00 și 13:00. Pentru accesul în săli, participanții trebuie să prezinte un act de identitate valid. Lucrarea se scrie obligatoriu cu pix sau cerneală albastră, iar utilizarea instrumentelor care permit ștergerea scrisului este interzisă. De asemenea, în sălile de examen este interzis accesul cu telefoane mobile, genți sau alte materiale de calcul.

Cele mai multe cereri au fost depuse pentru posturile de educatoare, învățători, profesori de educație fizică și sport, dar și pentru cele de psihopedagogie specială. În acest an sunt scoase la concurs 291 de posturi pe perioadă nedeterminată (titularizabile), dintre care 211 în mediul urban și 80 în cel rural. Cele mai multe locuri sunt disponibile pentru educatori, profesori pentru învățământul primar și profesori itineranți de sprijin.

Rezultatele inițiale sunt comunicate pe 28 iulie, dată la care se pot depune și contestațiile. După soluționarea acestora, pe 4 august sunt afișate rezultatele finale, iar repartizarea candidaților pe posturi începe pe 5 august.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Mihaela Stegărescu este reporter la www.paginadetimis.ro , pasionată de poveștile oamenilor și de tot ceea ce se întâmplă în comunitatea din Timiș. Scrie despre realitățile de zi cu zi, despre administrație, evenimente și situațiile care contează cu adevărat pentru cititori.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns