Noi detalii ies la iveală în cazul furtului de 10 milioane de lei de la sediul Poștei Române din Timișoara. Hoții ar fi acționat „profesionist”, folosind metode care indică o premeditare atentă a jafului (Surse)
În loc să forțeze intrarea, aceștia au schimbat încuietorile porții și ale ușii casieriei, reducând astfel semnele vizibile de pătrundere. Banii se aflau într-o cameră obișnuită, nu într-un seif, iar ușa către spațiul unde era păstrată suma a fost pur și simplu deblocată, fără a atrage atenția.
În clădire se afla un paznic, însă acesta nu a observat nimic suspect, deși se pare că un senzor de alarmă ar fi fost activat în timpul operațiunii. Ușa încuiată, cu o ială nouă, aparent nu a trezit suspiciuni.
Ulterior, polițiștii au identificat o autoutilitară cu numere false, pe care au urmărit-o pe străzile Timișoarei. Vehiculul a fost blocat pe strada Anton Seiller, iar din el au coborât doi bărbați care au încercat să fugă. Unul dintre aceștia, un bărbat de 36 de ani, a fost imobilizat și reținut.
Acesta nu a dorit să facă declarații, iar în fața polițiștilor a pretins că „alerga prin parc”. Potrivit surselor, bărbatul are antecedente penale, dar nu pentru furt, ci pentru fapte legate de regimul rutier.
În autoutilitară au fost găsiți 16 saci albi plini cu bani, sumă sustrasă din sediul Poștei. Cel de-al doilea suspect este căutat în continuare, iar anchetatorii bănuiesc că ar fi vorba despre o persoană cunoscută cu infracțiuni de furt din locuințe și societăți.
Cazul este instrumentat de Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. Între timp, Poșta Română a transmis că distribuirea pensiilor și a altor prestații sociale nu este afectată, iar instituția a demarat o anchetă internă, precum și măsuri de reinstruire a angajaților și de actualizare a procedurilor de securitate.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile încearcă să stabilească toate persoanele implicate și circumstanțele exacte în care s-a produs furtul.
Citește: Filmul jafului de la Poșta Mare din Timișoara



