Un moment aparte a fost dedicat lui Tică Ciorogariu, inițiatorul primei ediții a festivalului și considerat părintele ceaunului
Primăria comunei Giroc a organizat duminică, 5 octombrie 2025, în Grădina de Vară a Casei Naționale Chișoda, cea de-a VI-a ediție a Festivalului „Ceaunul Chișozean”, un eveniment devenit tradiție pentru comunitatea locală și un adevărat reper al gastronomiei bănățene.
Festivalul a adunat zeci de echipe de bucătari pasionați și sute de vizitatori dornici să deguste preparate gătite cu migală și dragoste, la ceaun. Fiecare rețetă a spus o poveste, despre familie, tradiție și bucuria de a fi împreună.
Atmosfera de sărbătoare a fost întreținută de artiști îndrăgiți ai muzicii populare. Pe scenă au urcat Lena Miclăuș împreună cu formația Frații Mărișca, dar și Loredana Sur, Iasmina Armoni și Andreea Indru, care au încântat publicul cu interpretări pline de energie și autenticitate.
De asemenea, Grupul Cantodena, coordonat de profesorul Desanca Lalici, a adus culoare și ritm prin dansurile tradiționale bănățene.
Un moment special al evenimentului a fost recunoașterea adusă lui Tica Ciorogariu, considerat „părintele ceaunului”, cel care, în urmă cu opt ani, a pus bazele primei ediții a festivalului. Ideea sa a crescut frumos, transformându-se într-un eveniment emblematic pentru întreaga comună Giroc și satul Chișoda.
Festivalul „Ceaunul Chișozean” este mai mult decât un concurs culinar, este o celebrare a tradițiilor, a comunității și a bucuriei de a găti împreună în aer liber. Mirosurile îmbietoare, râsetele și dansurile populare au creat o zi de neuitat pentru toți cei prezenți.